miercuri, 27 februarie 2013

Let’s Eurobrate!

          În perioada 27 noiembrie – 2 decembrie 2012, Scoala Gimnazială „George Emil Palade” din Ploiești a găzduit cea de-a treia întâlnire a partenerilor proiectului multilateral Comenius „Let’s Eurobrate!”. Oaspeţii au fost trei delegaţii de profesori și elevi sosiţi din Oberwart (Austria), Cartaya (Spania) și Kirikkale (Turcia).
Evenimentele vizitei au fost astfel propuse încât să conducă la atingerea obiectivului central al proiectului, anume familiarizarea elevilor și a cadrelor didactice cu tradiţii și obiceiuri specifice ţărilor membre, precum și cu modul în care sunt celebrate în fiecare dintre aceste spaţii culturale diverse evenimente de natură laică sau religioasă. Programul a vizat, desigur, și înţelegerea unor aspecte legate de sistemul de învăţământ din România și de specificul economic și cultural al zonei.
          În prima zi, după o primire festivă, oaspeţii au vizitat sălile de curs, astfel având prilejul de a comunica îndeaproape cu elevii și cadrele didactice din școală. Elevii din fiecare clasă, coordonaţi de către învăţător / diriginte, au prezentat scurte programe artistice, au oferit daruri simbolice sau i-au invitat pe vizitatori să asiste și să participe la diverse activităţi sau secvenţe de lecţie. Mai târziu, după vizitarea Grădiniţei nr. 50, structură a școlii noastre, cele patru echipe au prezentat activităţile care au fost derulate prin proiect în școlile partenere în perioada septembrie – noiembrie 2012. În paralel, cele șase eleve care au făcut parte din delegaţia Austriei au asistat la ore din orarul după-amiezei.  Prima zi s-a încheiat cu un program artistic pregătit de către cadrele didactice și elevii din școală. In cadrul acestuia, partenerii au urmărit manifestări culturale românești (dansuri, muzică, teatru) și au remarcat, în același timp, interesul copiilor români pentru cunoașterea și înţelegerea culturilor celor trei delegaţii găzduite.
         Cea de-a doua zi din program a debutat cu vizita la Primăria municipiului Ploiești, unde un consilier local le-a vorbit profesorilor și elevilor despre specificul socio-economic și cultural al orașului și al împrejurimilor. Reveniţi la școală, partenerii au fost invitati să asiste la  spectacolul de teatru interactiv intitulat „Storytellers”, pus in scenă de doi actori britanici, reprezentanţi ai  Companiei Interacting cu sediul în Madrid, Spania. Mai târziu, în cadrul aceleiași zile, după o altă întrunire a celor patru echipe de proiect, de aceastǎ datǎ în scopul dezbaterii și organizării activităţilor viitoare cuprinse în programul parteneriatului, vizitatorii au fost însoţiţi la Scoala Gimnazială Internaţională Spectrum, unde a fost prezentată oferta educaţională a acestei instituţii și s-au purtat discuţii pe marginea diferenţelor sau asemănărilor dintre instituţiile publice și cele particulare de învăţământ din România.
         Pe data de 30 noiembrie, cele trei delegaţii au vizitat Mănăstirea Sinaia și Castelul Pelișor, precum și alte obiective turistice de pe traseu. La întoarcere, partenerii au fost primiți la biserica Sf. Andrei din Ploiești, unde li s-a vorbit despre semnificaţia și însemnătatea sărbătorii Sfântul Andrei pentru poporul român, având totodatǎ ocazia de a privi și de a discuta pe marginea expoziţiei de etnografie și folclor din incinta acestui locaș sfânt.
       În cea de-a patra zi, pe data de 1 decembrie, oaspeţii au asistat la parada organizată în vederea celebrării Zilei Naţionale a României, după care au vizitat Muzeul de Istorie și Arheologie Prahova. Activităţile precizate le-au permis acestora familiarizarea cu diverse evenimente care au marcat istoria formării poporului român și a conturării identităţii naţionale.
        Duminică, 2 decembrie, profesorii și elevii care au compus delegaţia Austriei au fost însoţiţi în București, unde au vizitat câteva dintre cele mai importante obiective turistice și arhitecturale din zona central-istorică.
      Activitatea tuturor cadrelor didactice care au participat la evenimentele desfășurate pe parcursul celor cinci zile, atât din delegaţiile străine, cât și din școala gazdă, a fost, la finalul programului, atestată  prin înmânarea unui certificat de participare.

Mai multe detalii si fotografii din vizita de lucru se gǎsesc pe blog-ul proiectului: http://letseurobrate.wordpress.com/author/eurobrate/
prof. Cosmina Dumitru






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu